cât de prost (mai) poate fi un an când te apropii de moarte? poate fi ultimul an când iubești sau când mai poți să tresari la mirosul unor coapse tinere ori la mirosul porumbeilor din parc.
primul plan: avem un narator-scriitor de renume internațional căruia i se cere să opineze. despre tot ce-i trece prin cap, despre viață, lume, oameni pentru a fi publicat într-o carte alături de gândurile altor erudiți.
al doilea plan: viața unei tinere filipineze care trăiește într-o armonie a firescului practic cu un australian, nefăcând practic nimic.
cele două planuri se întâlnesc într-un subsol de bloc, în spălătorie, unde bătrânul scriitor o vede pentru prima oară pe Anya. de unde și scrierea pe trei voci, a scriitorului din scriitură, a bătrânului-scriitor și a Anyei. oarecum 3 romane într-unul.
la etajul superior texte ce se apropie de eseu despre: stat, Tony Blair, turism, teroriști, dezonoare, Bach, Dostoievski. adică generalul care alunecă pe furiș în al doilea strat, în particular, adică în gândurile bătrânului care se îndrăgostește de vecina Anya, devenită secretară.
nimic lasciv, nimic scabros în ochii lui care o privesc zi de zi cum îi dactilografiază gândurile. nici umbră de sentimentalism ieftin în scriitura lui coetzee atunci când urzește partitura unei ultime iubiri. ultima iubire se trăiește lucid, cu ochii larg deschiși și cu nările îmbătate de mirosul tinereții. pentru că ultima iubire se consumă în minte…
în subsolul paginii stă simțirea, adică gândurile Anyei care comentează părerile lui Senor C., descompunând complicatul în simplu și teluric.
abia la final realizezi că deși te-ai chinuit să fii în 3 locuri deodată, te îndrepți, ca tot, într-un singur punct.
(…) oare cei ce au iubit mai multe persoane se vor bucura de o viață de apoi mai bogată decât cei care au iubit mai puține persoane? sau cei dragi nouă vor fi poate definiți drept cei pe care i-am iubit în ultima zi pe pământ și doar pe ei? în ultimul caz, oare cei dintre noi care și-au petrecut ultima zi în suferință și spaimă, și singurătate, fără luxul de a iubi sau a fi iubit, vor avea parte de solitudine eternă? (..)
(…)dacă m-aș fi ostenit să ascult atentă într-o seară caldă de primăvară, sunt sigură că l-aș fi auzit prin puțul liftului îngânându-și cântecul de dragoste.(…)
j.m.coetzee, jurnalul unui an prost, 2007 (ed. humanitas)
