1 decembrie la metrou

seara începe sau continuă cu lume alergând pe peroane între două trenuri.
e un miros amețitor de cozonac proaspăt ieșit din cuptor ce sufocă spațiul îngust al unei covrigării galbene.
se servesc covrigi calzi direct din pungi maro.
o doamnă cu haină de blană (de nurcă?), ochelari, rujată și pudrată explică ceva.
un grup de bărbați cu miros de provincie, veniți în capitală să sărbătorească unu decembrie (poate) stau în cerc și vorbesc tare. fac glume de pe altă lume și se uită în jur să vadă cine rezonează. mai ales cel mai înalt dintre ei, cu pălărie cu boruri late – care nu e deloc fericită în compania gecii de fâș – și cu mâinile împreunate la spate se uită, se uită în jur.
toată lumea are căști în urechi, sau mesaje de dat.
trenul vine, inerția se preschimbă în înghesuială la uși, numai un asiatic cu fes galben care cară un furtun încolăcit și prins cu sârmă și un negru clam sunt absolut impasibili.
în tren se citește.
un puști cu rucsac în spate joacă tetrix pe mobil.
la două scaune după, o doamnă distinsă cu o haină de nereprodus se uită în stânga și în dreapta, după care scoate dintr-o geantă neagră America lui Kafka.

the limits of control

Comme je descendais des Fleuves impassibles,
Je ne me sentis plus guidé par les haleurs…

(Rimbaud)

the limits of control, 2009, jim jarmusch

jurnalul unui an prost

cât de prost (mai) poate fi un an când te apropii de moarte? poate fi ultimul an când iubești sau când mai poți să tresari la mirosul unor coapse tinere ori la mirosul porumbeilor din parc.

primul plan: avem un narator-scriitor de renume internațional căruia i se cere să opineze. despre tot ce-i trece prin cap, despre viață, lume, oameni pentru a fi publicat într-o carte alături de gândurile altor erudiți.
al doilea plan: viața unei tinere filipineze care trăiește într-o armonie a firescului practic cu un australian, nefăcând practic nimic.
cele două planuri se întâlnesc într-un subsol de bloc, în spălătorie, unde bătrânul scriitor o vede pentru prima oară pe Anya. de unde și scrierea pe trei voci, a scriitorului din scriitură, a bătrânului-scriitor și a Anyei. oarecum 3 romane într-unul.

la etajul superior texte ce se apropie de eseu despre: stat, Tony Blair, turism, teroriști, dezonoare, Bach, Dostoievski. adică generalul care alunecă pe furiș în al doilea strat, în particular, adică în gândurile bătrânului care se îndrăgostește de vecina Anya, devenită secretară.
nimic lasciv, nimic scabros în ochii lui care o privesc zi de zi cum îi dactilografiază gândurile. nici umbră de sentimentalism ieftin în scriitura lui coetzee atunci când urzește partitura unei ultime iubiri. ultima iubire se trăiește lucid, cu ochii larg deschiși și cu nările îmbătate de mirosul tinereții. pentru că ultima iubire se consumă în minte…
în subsolul paginii stă simțirea, adică gândurile Anyei care comentează părerile lui Senor C., descompunând complicatul în simplu și teluric.

abia la final realizezi că deși te-ai chinuit să fii în 3 locuri deodată, te îndrepți, ca tot, într-un singur punct.

(…) oare cei ce au iubit mai multe persoane se vor bucura de o viață de apoi mai bogată decât cei care au iubit mai puține persoane? sau cei dragi nouă vor fi poate definiți drept cei pe care i-am iubit în ultima zi pe pământ și doar pe ei? în ultimul caz, oare cei dintre noi care și-au petrecut ultima zi în suferință și spaimă, și singurătate, fără luxul de a iubi sau a fi iubit, vor avea parte de solitudine eternă? (..)

(…)dacă m-aș fi ostenit să ascult atentă într-o seară caldă de primăvară, sunt sigură că l-aș fi auzit prin puțul liftului îngânându-și cântecul de dragoste.(…)

j.m.coetzee, jurnalul unui an prost, 2007 (ed. humanitas)

what did you do last summer?

l’annee derniere a marienbad, r: alain resnais (1961)

francoise